„Pleacă sau te antrenezi în parc”. Mesaj incredibil primit chiar la el acasă de feblețea lui Becali: „M-au umilit”

Redactor:
Robert ZANFIR
  • Publicat:
  • Actualizat:

După o perioadă nu tocmai fericită la Ceahlăul, Emil Jula credea că va avea parte de cel mai frumos final de carieră. Fostul golgheter al Oțelului Galați a revenit în acest sezon acasă, la U Cluj, echipă unde a declarat în mai multe rânduri că visează să își pună ghetele în cui. Atacantul care a făcut față timp de cinci ani în Germania nu a mai fost însă pe placul clujenilor, care l-au pus pe liber după doar cinci meciuri jucate în acest sezon.

Venirea lui Ogăraru pare să îi fi fost fatală lui Jula, care nu s-a mai putut antrena cu echipa. Între timp, clujenii au rezolvat transferul unui alt atacant, olandezul Danzell Gravenberch, adus chiar de noul antrenor.

Emil Jula povestește coșmarul prin care a trecut: „Am intuit ce va urma, însă am sperat că se va întoarce acest lucru. Din păcate nu a depins de mine acest lucru și am ajuns să mă umilesc să mă lase în pace să-mi fac treaba. Mă bucur că am găsit într-un timp atât de scurt un nou angajament și încerc să uit acest episod”, a spus acesta pentru stiridesport.ro

Deși recunoaște că nu a avut cel mai bun start de sezon la echipă, jucătorul acuză modul în care Vlad Munteanu și Compania s-au purtat cu el

 „Eram conștient că trebuie să mai vină un atacant. Recunosc, cât am jucat eu și Mengolo nu am reușit să marcăm. Probabil că era nevoie de încă un atacant. Dar modul în care s-a pus problema m-a lăsat fără cuvinte. Decizia, mesajul din partra clubului a fost următorul: Pleacă sau te vei antrena prin parcuri!”, a dezvăluit atacantul care are în palmares 31 de goluri marcate în doar 65 de meciuri pentru Oțelul.

Născut la Cluj, Emil Jula a fost produsul 100% al „șepcilor roșii”. Atacantul declara în urmă cu trei ani, pentru ProSport, că își dorește să o antreneze cândva pe U Cluj. Acum, pus pe fugă de „acasă”, a primit o mână de ajutor de la Oțelul.

 „Accept situația, dar poate aș fi meritat să se procedeze altfel în ceea ce mă privește. Având în vedere vârsta și experiența pe care o am. Am venit acasă în orașul meu, eram acasă, unde să dau totul pentru Universitatea, echipa la care am avut cea mai frumoasă perioadă. S-ar fi putut găsi o soluție, să fi rămas până la iarnă poate, nu să fiu forțat să plec brusc. Mă bucur însă că într-un timp scurt mi-am găsit un angajament. Sper ca la noua mea echipă să le demonstrez acelora care s-au comportat astfel cu mine că s-au înșelat. N-am crezut că mi se va întâmpla și mie, dar trăim în România!”, a mai spus Jula pentru sursa citată.

În vârful carierei lui, pe când juca la Energie Cottbus, Emil Jula a fost și pe lista Stelei. La începutul lui 2011, nemulțumit de evoluția lui Raul Rusescu, Gigi Becali era în căutarea unui atacant cu „cifre”. Tony de la „U” Cluj, Goga de la Poli Timișoara, Moraes de la ȚSKA Sofia, Sovsic de la NK Zagreb sau Curelea de la Sportul erau câteva dintre variantele patronului din Ghencea. Între ei și Emil Jula, care înscrisese în 2.Bundesliga două goluri în 11 partide pentru Cottbus. La ora respectivă, patronul actualei campioane chiar a recunoscut public că are o slăbiciune pentru fostul gălățean.

Emil Jula a debutat în Liga I în tricoul Universității, la data de 17 octombrie 1998, într-o partidă cu FC National, pierdută de clujeni cu scorul de 1-3. Oțelul Galați, Energie Cottbus, MSV Duisburg, Anorthosis Famagusta,  VfL Osnabrück și Ceahlăul sunt celelalte echipe pe la care a mai trecut Emil Jula.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Șoferii scapă de amenzi și puncte de penalizare. Pentru ce abateri nu mai sunt sancționați
Șoferii scapă de amenzi și puncte de penalizare. Pentru ce abateri nu mai sunt sancționați
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×